„Atenție la artificii”. Ironia pentru Gigi Becali care s-a întors împotriva rapidiștilor. În dosarul în care Daniel Niculae și Liviu Ungurean „Bocciu”sunt suspecți și au fost duși la audieri ar fi implicați și oficiali de-ai Clubului Sportiv Rapid | EXCLUSIV VIDEO

  • Publicat:
  • Actualizat:

Daniel Niculae este suspect și a fost dus la audieri, joi dimineață, într-un dosar instrumentat de Parchetul de pe lângă Tribunalul București, în care au fost ridicați mai mulți ultrași ai echipelor Rapid și Dinamo, dar și mai multe persoane din Ilfov, Ploiești, Galați și Iași.„Atenție la artificii” a fost mesajul clubului în programul de meci dedicat derby-ului cu FCSB, un titlu care ar fi avut trimitere spre Gigi Becali, însă s-a întors, ca o ironie amară, împotriva giuleștenilor. Au știut șefii clubului ce pregătesc suporterii?

„Atenție la artificii”. De aici i se trage lui Daniel Niculae! Mesajul publicat pe coperta programului de meci. Ironie pentru Gigi sau a știut conducerea ce pregătește galeria? 

„Atenție la artificii”, a titrat programul de meci publicat de clubul Rapid la meciul cu FCSB. Imediat după ieșirea echipelor pe teren, peluza giuleșteană a declanșat spectacolul pirotehnic pregătit cu torțe, fumigene și tot felul de materiale pirotehnice interzise conform legii pe stadioane. La fel, în debutul reprizei secunde, galeria alb-vișinie a aprins o nouă salbă de torțe. De partea cealaltă, rivalii de la FCSB au răspuns în același fel, atât în startul meciului, cât și în repriza secundă.

Miercuri, comisiile din cadrul FRF au sancționat clubul de sub podul Grant cu 60.000 lei și închiderea mai multor sectoare din peluza galeriei, în timp ce joi dimineață a fost declanșat iureșul, iar mai mulți ultrași, de la Rapid, Dinamo și din țară au fost reținuți într-un dosar sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de constituirea unui grup infracțional organizat, distrugere prin incendiere, tulburarea ordinii publice.

Printre ei și Daniel Niculae, președintele Rapidului, care ar avea calitatea de suspect în acest dosar și ar putea fi acuzat de complicitate, după ce i-ar fi ajutat pe ultrași să introducă în stadion materialele pirotehnice. La fel, Liviu Ungurean, liderul galeriei Peluza Nord a fost condus la audieri în cursul dimineții de joi. 

Din informațiile ProSport și alți oficiali din cadrul Clubului Sportiv Rapid ar fi implicați în acest dosar.

Liviu Ungurean se afla în atenția procurorilor din septembrie 2023, atunci când ar fi inițiat şi constituit un grup infracțional organizat împreună cu alte trei persoane, la care au aderat alţi 13 membri ai galeriei, în scopul săvârşirii infracțiunilor de tulburarea ordinii şi liniştii publice prevăzută de articolul 371 alin. (2) din Codul penal. De asemenea, transmit surse bine cadrul anchetei, liderii peluzei ar fi beneficiat şi de sprijinul unor angajați din cadrul Clubului Sportiv Rapid Bucureşti  care îi ajutau pe suporteri în vederea introducerii şi ascunderii articolelor pirotehnice în stadioanele unde echipa FC Rapid Bucureşti urma să dispute partidele de fotbal.

Bocciu (cu spatele în tricoul lui Pancu) a reușit să adune galeria scindată a Rapidului într-o singură Peluză unităDar să revenim la programul de meci și la titlul „Atenție la artificii”, mesaj care ar putea avea dublu sens. În primul rând este un răspuns pentru Gigi Becali, cel care a declarat, înaintea derby-ului, cităm: „O să vedeți cele mai frumoase artificii din viața voastră, vor fi pregătite de la al 4-lea sau al 5-lea meci din play-off, le voi da pe Arena Națională. Vom da la fiecare meci după primele cinci numai artificii, artificii, artificii! Când vom juca în deplasare, vom închiria un loc unde să dăm cu artificii în apropierea stadionului. Voi ieși pe Maybach, ca pe vremuri, o să dau comandă de niște artificii care să ajungă până la șinele de tren”. 

La interior, sub titlul „Artificii în palmares”, autorii au subliniat rezultatele ultimilor ani în confruntările cu rivalii.

Giuleștenii au răspuns trufiei lui Becali atât prin artificiile galeriei, cât și pe teren, acolo unde elevii lui Cristiano Bergodi au făcut show cu adversarii și s-au impus cu 4-0. Peste câteva zile, însă, ironia avea să se întoarcă împotriva lor. Mai rămâne, însă, o întrebare. Acest mesaj trădează faptul că șefii clubului știau de momentul pirotehnic al galeriei sau elementul titlului a avut rol, pur și simplu, de răspuns pentru aroganța lui Becali?

Anunțul Direcției Generale de Poliție București

Direcția Generală de Poliție București a emis un comunicat în urma acțiunii care a avut loc joi dimineață prin care anunță că au fost emise un număr de 28 de mandate de aducere în București, Ilfov, Prahova și Iași, într-un dosar în care sunt efectuate cercetări sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de constituirea unui grup infracțional organizat, distrugere prin incendiare, tulburarea ordinii publice.

„Astăzi,  14 martie 2023, poliţiştii Direcției Generale de Poliţie a Municipiului București – Serviciul Grupuri Infracționale Violente pun în aplicare 19 mandate de percheziție domiciliară și 28 de mandate de aducere, în Municipiul București și județele Ilfov, Prahova și Iași,  într-un dosar penal în care sunt efectuate cercetări sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de constituirea unui grup infracțional organizat, distrugere prin incendiere, tulburarea ordinii publice prin violență asupra bunurilor, orice operațiuni cu articole pirotehnice fără drept, prevăzute de articolul 37 lit. a din Legea 126/1995.

Persoanele vizate vor fi conduse la audieri, în baza mandatelor de aducere care vor fi puse în aplicare, în vederea dispunerii măsurilor legale ce se impun.

Cercetările sunt continuate de către Parchetului de pe lângă Tribunalul București, împreună cu Serviciul Grupuri Infracționale Violente, sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de constituirea unui grup infracțional organizat, distrugere prin incendiere si tulburarea ordinii și liniștii publice.

Acțiunea beneficiază de sprijinul Inspectoratului de Poliție Județean Iași, precum și de sprijinul echipelor de intervenție din cadrul Inspectoratului General al Jandarmeriei Române și al Direcției Generale de Jandarmi a Municipiului București.

Facem precizarea că efectuarea percheziţiei domiciliare este o etapă în cadrul procesului penal reglementată de Codul de procedură penală, ce are drept scop administrarea probatoriului necesar soluţionării cauzei, care nu poate, în nicio situaţie, să înfrângă principiul prezumţiei de nevinovăţie”.

Jurnalist sportiv din anul 2003, în prezent reporter special și realizatorul emisiunii EXCLUSIV DINAMO de la ProSport. Ziarist acreditat la clubul Dinamo București încă din anul 2004, Cătălin Mureşanu este autorul a mii de articole, interviuri, reportaje, cronici pe care le-a scris pentru ... citește mai mult
Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Cerasela Rogen, traumatizată după vacanța în India: 'Am trecut și pe lângă casa lui Salman Khan și...' 😲
Cerasela Rogen, traumatizată după vacanța în India: 'Am trecut și pe lângă casa lui Salman Khan și...' 😲
OUT! Nemulțumit de ce se întâmplă la Genoa, semnează cu altă echipă
OUT! Nemulțumit de ce se întâmplă la Genoa, semnează cu altă echipă
După Covid-19, un nou virus face ravagii! Spitalele sunt pline. Ce simptome prezintă
După Covid-19, un nou virus face ravagii! Spitalele sunt pline. Ce simptome prezintă
Cum au fost surprinse cele două transferuri de la FCSB la aeroport către Antalya
Cum au fost surprinse cele două transferuri de la FCSB la aeroport către Antalya
Hellas Verona va avea un finanţator român! Concurenţă pentru Dan Şucu în Serie A
Hellas Verona va avea un finanţator român! Concurenţă pentru Dan Şucu în Serie A
BREAKING | Andrei Ivan a plecat de la Universitatea Craiova şi va câştiga un salariu uriaş. Cu ce echipă s-a înţeles
BREAKING | Andrei Ivan a plecat de la Universitatea Craiova şi va câştiga un salariu uriaş. Cu ce echipă s-a…
Maria Constantin, gafă vestimentară majoră. A lăsat la vedere un detaliu RUȘINOS. Imaginile cu artista au devenit virale: fanii au crezut că nu văd bine
Maria Constantin, gafă vestimentară majoră. A lăsat la vedere un detaliu RUȘINOS. Imaginile cu artista au devenit virale: fanii au…
Anunţul trist al zilei, marea noastră campioană şi-a anunţat retragerea din sport
Anunţul trist al zilei, marea noastră campioană şi-a anunţat retragerea din sport
BANCUL ZILEI. Bulă: - Când am surprins-o pe nevastă-mea în pat cu cel mai bun prieten, ea a rămas încremenită
BANCUL ZILEI. Bulă: - Când am surprins-o pe nevastă-mea în pat cu cel mai bun prieten, ea a rămas încremenită
Bobotează 2025. Tradiții și obiceiuri. Ce nu ai voie să faci pe 6 ianuarie
Bobotează 2025. Tradiții și obiceiuri. Ce nu ai voie să faci pe 6 ianuarie
Singura FIINȚĂ de pe Pământ SUPERIOARĂ omului!
Singura FIINȚĂ de pe Pământ SUPERIOARĂ omului!
Apariţie senzaţională a femeii de 75 de ani care arată ca o adolescentă. Ce a mâncat în fiecare zi din ultimii 30 de ani
Apariţie senzaţională a femeii de 75 de ani care arată ca o adolescentă. Ce a mâncat în fiecare zi din…
Medicul Vlad Ciurea dezvăluie alimentul nelipsit de pe masa românilor, care ne obosește și ne seacă de energie 😲
Medicul Vlad Ciurea dezvăluie alimentul nelipsit de pe masa românilor, care ne obosește și ne seacă de energie 😲
Verdictul care îl distruge pe Călin Georgescu: Hotărârile sunt definitive și general obligatorii. Va fi constatată ca inadmisibilă
Verdictul care îl distruge pe Călin Georgescu: Hotărârile sunt definitive și general obligatorii. Va fi constatată ca inadmisibilă
Greta și logodnicul ei, găsiți morți în vila în care se aflau în vacanță. Polițiștii, șocați de descoperirea făcută
Greta și logodnicul ei, găsiți morți în vila în care se aflau în vacanță. Polițiștii, șocați de descoperirea făcută
Doliu în televiziune de Revelion! A murit cel mai iubit prezentator TV
Doliu în televiziune de Revelion! A murit cel mai iubit prezentator TV
Ce s-a întâmplat cu Indiana Jones? Analiză completă a unui joc prost optimizat
Ce s-a întâmplat cu Indiana Jones? Analiză completă a unui joc prost optimizat
Crin Antonescu îşi suspendă candidatura la prezidenţiale
Crin Antonescu îşi suspendă candidatura la prezidenţiale
2025: Cât timp se suspendă permisul pentru depășire pe linia continuă
2025: Cât timp se suspendă permisul pentru depășire pe linia continuă
Jador, adevărul despre zvonurile că soția lui e gravidă. Ce a ținut să precizeze live pe TikTok
Jador, adevărul despre zvonurile că soția lui e gravidă. Ce a ținut să precizeze live pe TikTok
×